Ai loc si dumneata…

Astazi a fost o zi mai putin anosta fie si prin faptul ca dupa lucru am participat la un focus group, o discutie despre o publicitate in plin proces de creatie..Ultima gaselnita a marketingului, un mod atat de ieftin de a culege feedback de la consumatorii finali.Dar altceva vroiam sa pastrez aici, ca sa nu uit:

Eram la Aviatorilor, iesisem de la metrou si ma indreptam spre statia de autobuz, sa ajung acasa.Imi vine autobuzul si in timp ce ma pregateam sa urc am observat batranelul de langa mine. Avea o palarioara de pescuit in cap care mi l-a facut simpatic de la inceput.Se intrevedea parul blond, spalacit de soare,neingrijit. Uscativ,se sprijinea intr-un bat lung, curbat ca un arc,mai inalt decat el.Avea o punguta in mana si desi hainele aratau destul de ponosite si prafuite mi-a parut ca inspira decenta, nu stiu de ce..

-Ce autobuz e asta?

-282, i-am raspuns.

-Da, da, asta e, asta e autobuzul pe care il asteptam eu.. A spus-o intr-un mod foarte sugubat parca si in acelasi timp sigur pe sine.

In timp ce urcam m-a intrebat iar:

-Ce autobuz e asta?

-282, tataie.

S-a luminat iara la fata.Vorbea repede, repetand cuvintele si mi-a adus aminte de batranelul interpretat de Brad Pitt in Cazul lui B. Button.Doar ca mult mai luminos.. si mai avizat.

-Da, da, chiar 282-ul  asteptam.. asta e, cu 282-ul merg eu, da cu asta merg, da.. da..

S-a urcat singur, fara ajutor, sprijinit mereu in batul lui lung, curbat, ciudat.In autobuz era o zapuseala mai mare ca de obicei. Si-a facut loc incet-incet printre oameni spre partea din fata.L-am urmarit cu interes si cu o mare simpatie pe care nu incercam sa mi-o explic.

-Am si eu un loc , va rog?, eu nu vad.,stiti…a intrebat incet, cu vocea sacadata de tremurul barbiei.

Atunci i-am vazut privirea pierduta.Un baiat si un om intre 2 varste s-au ridicat.Si apoi imediat si o femeie, care l-a invitat sa stea in locul ei. A parut pentru cateva secunde indecis, asaltat de multitudinea de oferte, ca intr-un “embarass du choix”A fost ajutat sa se aseze de catre barbatul care se ridicase, pe scaunul acela ceva mai lat din dreapta.L-am vazut masurand scaunul cu palma.

-Ai  loc si dumneata…Poti sa stai aici langa mine, ca ma strang io, uite ma dau mai asa, ai loc si dumneata…

Imi place sa cred ca in momentul ala a fost nespus de drag oamenilor din autobuz, asa cum imi era mie.

Am zambit larg de tot in mine, mi-am pus castile in urechi si m-am uitat in soare, pe geamul autobuzului.

Autofiltru si primele stocari de S&M

Prin autofiltru inteleg faptul ca trebuie sa existe un minim filtru al informatiei pe care o asez aici.Adica ce merita sa fie stocat si ce nu..in mod normal nu pot sa imi dau seama pe moment, asa ca daca spatiul acesta va rezista, voi face o autocuratenie prin “arhiva”, din cand in cand

Informatia va fi reprezentata de insemnari, mai mult sau mai putin expresive ale starilor si mirarilor mele curente.(Pe scurt S&M).Bineinteles, conectate la evenimente concrete.

Ma intreb daca peste ani si ani  vom fi intrebati: ” Si cum ati petrecut de criza? “, si daca perioada asta inceputa in 2008 va fi perceputa si asemanata in viitor cu celebrul crah economic de la inceputul anilor ’30. Pentru ca reala sau conspirationala, aceasta stare de fapt a afectat pe multi. Si in primul rand pe mine, si asta e cel mai important, nu?

Am plecat de la Accenture anul trecut la sfarsitul verii, pe cai mari fiind,  amagit de viziunea necunoscuta pana atunci a unui mediu de lucru necorporatist, intr-o agentie de recrutare de pe piata locala bucuresteana. Ce a urmat se stie, acesta a fost primul sector care a avut de suferit.Pana in iarna eram asadar liber de contract, ca pasarea cerului si in plina pana de idei. Au fost 2 luni ( decembrie 2008 si ianuarie 2009) foarte grele in care nu m-am impacat cu statul in casa, interviurile la care am participat mai mult m-au demoralizat si am intrat intr-o stare de  nemultumire de mine si lipsa de incredere.

M-am angajat intr-un final, la inceputul lui februarie la HP, o corporatie din nou. Pentru ca este totusi stabila, si imi ofera si sansa sa imi pun ordine in idei. Si de altfel sunt mai bine platit decat la ACN.

Primavara asta a trecut/ e pe cale sa treaca sub semnul asteptarii, pentru ca nu vad oricum nicio cale de miscare , de plan de viitor.  E totul nici prea prea nici foarte foarte. Am ajuns cu Cris la concluzia ca singurele planuri pe care ni le putem face sunt planurile de vacanta, si acolo se vor duce toate economiile noastre.

25 de ani e o varsta la care trebuie sa te distrezi in continuare, sau sa te apuci de lucruri serioase? In care dintre variante trece viata pe laanga tine? Chiar nu stiu ce sa raspund

Scopul si durata

Era celebra intrebare:”Scopul si durata ?”. Pentru ca orice ar trebui sa aiba un scop si de ce nu? si o durata.

Scopul e simplu si precis, mentionat mai sus : Ca sa nu uit.

Sa nu uit stari, mirari. oameni, intamplari, discutii, decizii, evenimente. Si se pare ca e mult mai simplu sa le inregistrez asa, in blogomanie, decat cu pixul pe hartie. Fara  a avea pretentia de a fi un jurnal, sau site sau mai stiu eu ce. Momentan e un spatiu de stocare.

Sunt curios si cat va dura si cum va dura. Dar asta e deja o chestie secundara.

Cam asta e toata “Ars poetica” acestui blog. sau ce e el.Inceputul, adica ce a a fost mai greu, e facut.

O sa vad cum pot sa scriu si cu diacritice.